PÂPĂDIA (Taraxacum officinale)

Sursa: "Sanatatea din gradina Domnului" de Maria Treban

Păpădia se numeşte în limbaj popular şi buhă, cicoare, crestăţea, floarea-mălaiului, flori-galbene, lăptucă, lilicea, niparticli, papagăinii, pui-de-gîscă. Această plantă, văzută pe pajişti şi toate întinderile de iarbă şi considerate de mulţi o buruiană supărătoare, reprezintă pentru omenirea suferindă o plantă de leac deosebit de valoroasă. înfloreşte în aprilie-mai pe toate păşunile, lizierele, cîmpiile şi orice suprafaţă cu iarbă - un covor floral galben care ne entuziasmează an de an. Planta evită locurile foarte ude. Are două proprietăţi remarcabile: Ajută în bolile biliare şi în cele hepatice. Inainte de înflorire se colectează frunzele, primăvara sau toamna rădăcinile, iar tulpinile în timpul înfloririi. întreaga plantă are efect tămăduitor. Eu însămi mi-am creat un obicei din a pune, cum se face primăvară, întreaga plantă pe masă în formă de salată sau de a prepara la cină o salată de păpădie amestecată cu cartofi şi garnisită cu ouă cleioase. Cand am fost în Iugoslavia la cură, pacienţii primeau zilnic la masă, pe langă alte feluri de salate proaspete, şi un castronaş cu salată de păpădie. Medicul, un renumit specialist în bolile de ficat, a răspuns lâ întrebarea mea referitor la această problemă că păpădia are o influenţă cat se poate de benefică asupra ficatului. Astăzi ştiu că tulpinile proaspete, din care se consumă 5-6 pe zi în stare crudă, ajută rapid în hepatita cronică (durere foarte acută pînă sub omoplatul drept). Ele sînt de folos şi în diabet. Diabeticii ar trebui să mănînce aceste tulpini, pînă la 10 pe zi, atat timp cat păpădia este înflorită. Se spală tulpinile cu flori cu tot, abia după aceea se îndepărtează floarea şi se mestecă încet tulpina. Aceasta are la început un gust amărui, este acrişoară şi zemoasă şi se aseamănă cu andivele. Oamenii permanent bolnăvicioşi, care se simt abătuţi şi obosiţi, ar trebui să facă o cură de 14 zile cu tulpini proaspete de păpădie. Se vor minuna de efectul lor extraordinar. Ele ajută însă şi în alte afecţiuni. Ne scapă de mîncărimi, eczeme şi erupţii, îmbunătăţesc sucul gastric şi curăţă stomacul de tot felul de substanţe care se elimină greu. Tijele proaspete pot dizolva fără dureri calculul biliar, ele stimiulează activitatea hepatică şi biliară. Pe lîngă săruri minerale, păpădia conţine substanţe curative şi de sinteză foarte importante pentru înlăturarea tulburarilor de metabolism. Datorită efectului său depurativ, ajută şi în artrită şi reumatism; inflamaţiile ganglipnilor se retrag, dacă se ţine pînă la sfîrşit cura de 3-4 săptămîni cu tulpini proaspete. In icter şi în afecţiunile splenice, păpădia se foloseşte, de asemenea, cu succes. Rădacinile de păpădie, mancate crude, la fel ca şi cele uscate servite la ceai au efect depurativ, de stimuiare a digestiei, sudorific şi diuretic, precum şi stimulant. Ele fac sangele foarte fluid, fiind considerate un mijloc excelent contra sîngelui îngroşat.

Vechile cărţi despre plante medicinale istorisesc că femeile foloseau ca produs cosmetic infuzia preparată din opărirea plantei şi a rădăcinii. Obişnuiau să-şi spele cu ea ochii şi faţa, sperand să capete astfel un „chip mai luminos". Papădia face parte din acele plante care nu „hibernează", ci le cresc frunze şi in anotimpul rece. în fiecare primăvara îmi prepar un sirop din flori de păpădie, care are un gust excelent, fiind în acelaşi timp şi în profitul sănătăţii. La turta dulce pe care o fac de Crăciun, folosesc numai sirop de păpădie.

Mama mea s-a întalnit odată cu o femeie care-şi umpluse şorţul cu flori de păpădie. Intreband-o ce face cu ele, a aflat reţeta pentru prepararea deliciosului sirop de păpădie, pe care, la rîndul meu, o transmit mai departe: Se pun de 2 ori cîte 2 maini pline de flori de păpădie într-un litru de apă rece. Se pune la foc mic pană începe să fiarbă, se lasă să dea cateva clocote bune, se ia oala de pe foc şi se lasă totul să stea peste noapte. A doua zi, se goleşte conţinutul într-o sită, se scurge, iar florile se storc bine cu ambele maini. Sucul se amestecă cu 1 kilogram de zahăr nerafinat, la care se adaugă o jumătate de lămîie tăiată felii (coaja se aruncă dacă a fost tratată cu substanţe chimice). Mai multă lămîie acreşte prea tare. Oala se pune fără capac pe maşina de gătit. Pentru a se păstra toate vitaminele, se dă la focul cel mai mic. Astfel, lichidul se evaporă fără a fierbe. Siropul se pune la răcit o data, maximum de două ori, ca să i se poată stabili adevărata consistenţă. N-are voie să devină prea gros, căci s-ar zaharisi după o păstrare mai îndelungată, dar nici prea subţire, căci atunci ar începe să fermenteze după un timp. Trebuie să devină un sirop adevărat, vascos, care, uns pe chifla sau painea cu unt de la micul dejun, este absolute delicios.

Odată lucra la noi un tamplar căruia îi pregătisem pentru cină un platou cu hrană rece, în timp ce familia mea se delecta cu felii de paine cu unt unse cu acest sirop de păpădie proaspăt preparat. Şi tamplarul nostru a avut poftă să guste. Crescător de albine fiind, nu m-a crezut că am făcut singură „mierea". A fost încantat şi mi-a spus că siropul putea fi doar cu greu deosebit de mierea veritabilă. Aş dori să mai remarc că bolnavii de rinichi nu suportă bine aciditatea mierii naturale, în timp ce siropul de păpădie este mai sănătos şi le prieşte.

Această plantă medicinală valoroasă ocupă un loc însemnat în medicina populară. Din păcate, ea este cunoscută greşit de cea mai mare parte a populaţiei şi considerată o buruiană incomodă. Intr-o procesiune de Joia Verde m-a frapat un flăcăiaş care era stegar şi avea faţa desfigurată de acnee. I-am atras mamei lui atenţia asuprâ efectului depurativ al urzicii şi păpădiei. Mama nici nu ştia care-i păpădia, deşi era departe de a fi o locuitoare de metropolă, ea trăind în orăşelul nostru. Cand i-am explicat despre ce plantă este vorba, mi-a declarat revoltată că doar n-o să-i ofere fiului ei asemenea buruieni.

MODURI DE FOLOSIRE

Prepararea ceaiului: Se pune peste noapte 1 linguriţă (cu vîrf) de rădăcini în 1/4 litru de apă rece, se încălzeşte a doua zi pînă începe să fiarbă şi se filtrează. Această cantitate se bea, înghiţitură cu înghiţitură, 1/2 oră înainte şi 1/2 oră după micul dejun.

Salată: Din frunze şi rădăcini crude, proaspete (a se vedea fragmentul respective de text).

Tulpina: A se mesteca bine şi a se mînca zilnic 5-10 tulpini crude, spălate.

Prepararea siropului: A se vedea fragmentul respectiv de text!

BRUSTURELE* (Petasites officinalis)

Sursa: "PLANTELE MEDICINALE din farmacia Domnului" de Maria Treban

Brusturele creste pe maluri de rauri si paraie, în santuri si liziere. Se mai numeste si broscalan, brustur, captaian, lipan, podvalmare, smantanica. Este sensibil mai mare decat podbalul galben, din a cărui familie face parte. Frunzele sale devin mari cat palaria, sunt usor dintate si acoperite cu un puf gri pe partea inferioară. Florile, in nuante de la alb murdar pana la roz pal, au forma unor cosulete si sunt dispuse des pe portiunea superioara a tulpinii. Radacinile, care au actiune antitermica si au fost foarte cautate în timpul epidemiilor de ciumă, se culeg inca înainte de perioada de inflorire. Ceaiul sudorific se administreaza în caz de febra, insuficienta respiratorie, artrita (guta) şi epilepsie. Se beau zilnic, incetul cu incetul, 1-2 cesti. Frunzele mari si proaspete se aplică sub formă de comprese, nu doar la entorse, luxatii şi picioare ranite de prea mult umblat, ci si în orice fel de arsura, în leziuni ulceroase canceroase si in plagi usturatoare.

MODURI DE FOLOSIRE

Prepararea ceaiului: 1 lingurită rasa de radacini de brusture se pune peste noapte la macerat în 1/4 litru de apă, se incalzeste dimineata si se strecoara.

Comprese: Frunzele proaspete sunt spalate, zdrobite şi aplicate sub forma de compresa. Aceasta operaţie se repeta zilnic de mai multe ori.

Laptele de capra

Aricol preluat din "Formula As"
Mic istoric: Conform studiilor arheologice, capra este primul ierbivor domesticit de catre om. Vestigiile gasite pe teritoriul actualului Iran arata ca acest animal era crescut pentru lapte cu cel putin 10.000 de ani in urma. Tot de atunci sunt cunoscute, probabil, si proprietatile sale medicinale, care au fost valorificate intens in Egiptul si in Grecia antica. Egiptenii considerau laptele de capra sacru si il aduceau drept ofranda zeilor, in timp ce aristocratele egiptene il foloseau, intern si extern, ca elixir de tinerete si frumusete. Insasi legendara Cleopatra folosea laptele de capra pentru a-si mentine supletea si finetea pielii. La randul sau, Hipocrate, marele medic grec al Antichitatii, denumea in lucrarile sale laptele de capra "lichid miraculos" si "esenta vindecatoare", recomandandu-l drept medicament in bolile pulmonare grave, precum si in afectiunile degenerative. Pe teritoriul tarii noastre, cresterea caprelor si consumul laptelului acestora este o traditie care se pierde in negura timpurilor. Mai ales in Campia Dunarii, in Dobrogea, in Oltenia si in Banat, cresterea caprelor era una dintre ocupatiile de baza. Aici mai gasim si acum practici medicale originale, cum ar fi administrarea laptelui de capra amestecat cu sucul diferitelor plante de leac, pentru vindecarea bolilor ori chiar pentru dezlegarea de farmece si de blesteme. Laptele de capra inchegat cu Lipicioasa (Galium aparine) proaspata se dadea pentru vindecarea bolilor de stomac si pentru dezlegarea grabnica a copiilor deocheati. Apoi, combinatia dintre acest lapte si sucul de Napraznic (Geranium robertianum) se dadea barbatilor neputinciosi si femeilor sterpe, in timp ce amestecat cu suc de Ciumarea (Galega officinalis) era baut de batrani pentru a preveni bolile de ochi si orbirea. Iata in continuare si principalele forme in care poate fi administrat laptele de capra in consumul curent:

Produse din lapte de capra:
Laptele ca atare: Avem sanse destul de scazute, deocamdata, de a-l gasi in magazinele noastre, in schimb, este din ce in ce mai usor de procurat de la producatorii particulari, care au inceput sa se orienteze tot mai mult spre cresterea caprelor.

Cel mai bun - laptele proaspat muls

Laptele de capra este usor de recunoscut prin culoarea sa alb deschis (laptele de vaca este alb-galbui), precum si prin faptul ca nu trebuie omogenizat, grasimile pe care le contine fiind dispersate uniform in masa sa (in timp ce globulele de grasime din laptele de vaca au tendinta de a se separa la suprafata). Laptele de capra este considerat superior celui de vaca, deoarece este mai usor de digerat (da mult mai rar alergie si intoleranta digestiva), fiind totodata mai bogat in minerale constitutive si in oliogoelemente. Principalul neajuns invocat este mirosul specific pe care il are laptele de capra, dar care nu este prezent totdeauna, el fiind dependent de furajele pe care le consuma animalele.
De regula, pentru a obtine efecte terapeutice, se administreaza minimum 250 ml (o cana) de lapte de capra, fiert sau nu. Laptele nefiert, consumat in maximum 48 de ore de la mulgere, este considerat a fi cel mai activ din punct de vedere terapeutic, dar in cazuri rare, poate provoca deranjamente digestive si infectii. Ca atare, persoanele sensibile, cum ar fi copiii mici, femeile insarcinate sau care alapteaza nu vor consuma decat laptele de capra fiert, care este mai sigur. Cel nefiert, in schimb, are un nivel calitativ net superior celui pasteurizat, deoarece pasteurizarea denatureaza proteinele si inactiveaza enzimele.
Iaurtul de capra: Iaurtul de capra are putine calorii

De vreo cativa ani, au aparut in comertul de la noi si iaurturi, lapte batut, kefir sau sana obtinute din lapte de capra. Sunt, de obicei, produse in Romania, in judetele din Transilvania mai ales, fiind obtinute din lapte autohton, din capre care au fost furajate natural. Toate aceste specialitati din lapte de capra sunt de obicei degresate partial, avand un numar foarte mic de calorii, din acest motiv fiind recomandate mai ales pentru dietele supraponderalilor.
Ratia zilnica de iaurt de capra este de 250-500 ml, asigurand o buna parte din necesarul de minerale, regland secretia pancreasului, digestia si nivelul grasimilor din sange.
Telemeaua si casul de capra: Sunt de preferat in terapie, fiind produse traditionale romanesti, proaspete, pe care le gasim atat la producatorii particulari, cat si in magazinele de la noi. Telemeaua si casul de capra, la fel ca si laptele, au o culoare mai alba decat cele de vaca, precum si un miros - mai mult sau mai putin puternic - specific. Aceasta branza este foarte bogata in grasimi usor digerabile si asimilabile, fiind recomandata in mod special celor subponderali, convalescentilor, persoanelor cu o dieta predominant vegetariana, saraca in grasimi si in proteine, dar si celor care cauta un substitut sanatos pentru carne.
Branza Feta: Casul de capra - un substitut sanatos pentru carne

Este o specialitate greceasca, obtinuta din combinatia a doua feluri de lapte: de capra si de oaie. Feta are, ca atare, o buna parte din efectele vindecatoare ale laptelui de capra, despre care vom vorbi pe larg in cele ce urmeaza. Inainte de a vedea, insa, care sunt efectele de prevenire terapeutica ale laptelui de capra si ale derivatelor sale, sa mai mentionam cateva feluri de branza de capra, pe care le gasim in Europa. La greci, pe langa celebra Feta, mai gasim Mizithra si Anthotyros, in Marea Britanie, branza de capra este produsa mai ales in Irlanda, avand numele de Pantysgawn, in Spania gasim Mat, iar in Norvegia Brunost (se prepara printr-o metoda speciala, care ii da o culoare bruna). Toate aceste feluri de branza au efecte vindecatoare remarcabile, preluate din laptele de capra de la care provin.

Boli prevenite cu ajutorul laptelui de capra si al derivatelor sale
* Intoleranta la produse lactate - consumul de lapte de capra si de produse derivate din acesta a crescut foarte mult la nivel mondial, deoarece sunt mult mai usor de digerat. Persoanele care au intoleranta la laptele de vaca, manifestata prin balonari, indigestii etc., pot consuma de regula produsele din lapte de capra, fara a aparea aceste simptome. Se pare ca substantele care provoaca reactii alergice, prezente in laptele de vaca in cantitati semnificative, sunt in mare masura absente in laptele de capra. Apoi, digestia usoara permite lactozei (principalul alergen din lapte) sa treaca mai repede prin tubul digestiv, oferindu-i timp mai putin sa fermenteze si sa creeze probleme.
* Osteoporoza - un studiu finlandez, publicat in American Journal of Clinical Nutrition, arata ca tinerele fete care consuma frecvent lapte de capra in adolescenta vor avea o densitate osoasa mult mai buna si un risc de a dezvolta ulterior osteoporoza mult mai mic. Aceasta se explica prin calciul usor asimilabil din acest aliment, dar si prin efectele echilibrante hormonale pe care acest tip de lapte il are.
* Tulburarile de crestere la copii - laptele de capra are un procent de minerale si oligoelemente considerabil mai mare decat cel de vaca. Mai mult, mineralele din acest lapte sunt foarte usor de asimilat (intr-un procent comparabil cu cele din laptele matern). Ca atare, copiii cu intarzieri de crestere si de dezvoltare a sistemului nervos vor beneficia din plin de consumul de lapte si iaurt din lapte de capra. Prin continutul sau de fosfor, de vitamine din complexul B, acest lapte este util si pentru prevenirea ori recuperarea intarzierilor in dezvoltarea sistemului nervos si a abilitatilor cognitive.

Incepeti ziua cu o cana de lapte de capra:

* Diabet si colesterol marit - un studiu facut pe 2375 de barbati irlandezi, care s-a intins pe o perioada de 20 de ani, a demonstrat ca un consum zilnic de 500 ml de lapte de capra zilnic reduce cu 62% riscul de diabet, tinand in limite normale si valorile colesterolului. Alte studii arata ca iaurtul de capra reduce valorile glicemiei si eficientizeaza actiunea insulinei in organism (reduce rezistenta la insulina).
* Litiaza biliara, dispepsia, sindromul de malabsorbtie - grasimile (trigliceridele cu lant mediu) din laptele de capra au, intre altele, un puternic efect drenor biliar, favorizand evacuarea bilei si impiedicand stazele biliare, care conduc la formarea calculilor. Ele sunt usor digerabile, normalizand metabolismul si favorizand asimilarea diferitelor substante nutritive.
* Boala canceroasa - inca din Antichitate, laptele de capra este creditat cu o actiune antitumorala, fiind folosit atat pentru prevenirea, cat si pentru tratarea diferitelor forme de cancer. Studiile moderne confirma aceasta actiune antitumorala si protectoare a laptelui de capra. De pilda, s-a dovedit prin studii de medicina experimentala ca iaurtul de capra protejeaza peretii intestinului gros de actiunea mutagena a unor substante cancerigene, cum ar fi nitritii sau caragenanul din mezeluri. Un alt studiu a demonstrat ca aportul de calciu organic si alte oligoelemente din laptele de capra reduce cu pana la 55% riscul de cancer la san.
* Artrita reumatoida - laptele de capra administrat sistematic, pe perioade lungi de timp, ajuta la mentinerea sanatatii tesuturilor cartilaginoase de la nivelul articulatiilor. Mai mult, in laptele de capra au fost identificate adesea substante cu un puternic efect antiinflamator, preluate in lapte direct din plantele medicinale pe care caprele le pasc in mod curent. Aceste substante, odata ingerate, previn puseele reumatice, ajuta la reducerea inflamatiilor articulare si la revenirea mobilitatii normale a articulatiilor.

Tratamente interne
* Adjuvant in boli pulmonare - desi studiile clinice facute pe aceasta tema intarzie sa apara, eficienta laptelui de capra in tratarea bronsitelor, tusei, pneumoniei sau a tuberculozei pulmonare a fost demonstrata de nenumarate ori de catre medicina traditionala, fiind sustinuta partial si de datele stiintifice deja existente.

Intre altele, laptele de capra este foarte usor digerabil si asimilabil, fiind un tonic extraordinar pentru organismul slabit de infectie. Apoi, caprele au o dieta vegetala extrem de diversificata, consumand atat plantele de pajiste, cat si frunzele anumitor arbori si arbusti, ceea ce explica prezenta in laptele lor a unor substante cu efect stimulent imunitar si antimicrobian. Se administreaza cate 500 ml de lapte de capra pe zi, in cure de 60-90 de zile. In medicina populara romaneasca, efectele tonice ale laptelui de capra sunt amplificate prin administrarea sa impreuna cu miere si cu galbenus de ou crud.
* Infertilitate si impotenta masculina - laptele de capra este o sursa foarte buna de aminoacizi, care contribuie la formarea spermei imbunatatindu-i si calitatea. Apoi, se pare ca laptele de capra actioneaza si la nivel endocrin, stimuland activitatea gonadelor si secretia de hormoni masculini. In medicina populara romaneasca, se administreaza zilnic jumatate de litru de lapte de capra, impreuna cu suc de napraznic sau cu iarba de napraznic pisata (cate 10 grame pe zi). In nordul Europei, laptele de capra se administreaza cu galbenus de ou, pentru amplificarea potentei si a fertilitatii.
* Anemie feripriva - desi o cana de lapte contine doar putin peste 10% din cantitatea de fier necesara zilnic, laptele de capra este unul din cele mai bune remedii contra lipsei de fier si a anemiei feriprive. Studiile de laborator au aratat ca o dieta cu lapte de capra ajuta la o asimilare mult mai buna a acestui oligoelement din alte surse, cum ar fi galbenusul de ou, cerealele integrale, urzica, spanacul etc.
* Lipsa de calciu - un studiu pe pacienti umani a concluzionat ca un consum sistematic de branza de capra este mult mai eficient pentru tratarea lipsei acestui mineral, decat pilulele cu saruri de calciu pe care le gasim in farmacie. Pentru tratarea lipsei de calciu se recomanda consumul, vreme de 30-60 de zile, a minimum 150 de grame de branza de capra pe zi. Este un tratament foarte eficient, cu rezultate rapide, fara efecte adverse si nu in ultimul rand... gustos.
* Fracturi - in perioada formarii calusului (tesutul cicatriceal osos) se recomanda consumul zilnic de iaurt si branza de capra. Un studiu al Departamentului de Fiziologie al Universitatii din Granada, Spania, a aratat ca administrarea acestor lactate duce la o mineralizare mult mai rapida si la o refacere solida a oaselor.

* Sindrom premenstrual - consumul de lapte sau iaurt de capra in faza luteala (a doua jumatate) a ciclului menstrual reduce simptomele dinaintea menstrelor. Pacientele care au eliminat laptele de vaca si alte surse de proteine animale din alimentatie, consumand in schimb produse lactate de la capre, au remarcat absenta sau reducerea durerilor mamare, a starilor de somnolenta sau de irascibilitate, a balonarii si a crampelor abdominale premergatoare menstrelor.
* Efort fizic si intelectual intens - laptele de capra este o sursa foarte buna de riboflavina, o substanta din complexul B, care asigura energia necesara pentru eforturile la care este supus sistemul muscular si nervos. Mai mult, laptele de capra, fiind usor digerabil si asimilabil, furnizeaza rapid o cantitate insemnata de energie organismului, cu consumuri minime si fara a produce alte reactii adverse. De altfel, in multe zone din Asia, soldatii care efectueaza munci grele, dar si practicantii de meditatie si de arte martiale, au ca aliment de baza laptele de capra, care s-a dovedit un foarte bun sustinator de efort pe termen lung.
* Adjuvant in tulburarile de ritm cardiac, hipertensiune - doua cani de lapte sau o cana de iaurt de capra asigura mai mult de o treime din necesarul zilnic de potasiu. Or, un aport masiv de potasiu ajuta la scaderea tensiunii arteriale si la reglarea ritmului cardiac, prevenind aparitia aritmiei si a tahicardiei. Iaurtul de capra este foarte eficient si in curele drastice de slabire, unde are chiar rolul de a feri sistemul cardiovascular de eventualele derapaje.
* Constipatie, tulburari de tranzit intestinal in general - o cana de iaurt de capra consumata dimineata si una seara rezolva adesea problemele de tranzit intestinal, fara alte interventii. Aceasta, deoarece normalizeaza digestia, ajuta la evacuarea prompta a vezicii biliare si, nu in ultimul rand, normalizeaza flora colonului. In medicina populara romaneasca, pentru cei incuiati la mate, zerul de lapte de capra se asocia cu miere de mana, cate trei linguri din fiecare, administrate dimineata, avand un efect prompt de deblocare a tranzitului.
* Ulcer gastric - in medicina populara romaneasca, laptele de capra este considerat unul dintre cele mai eficiente leacuri impotriva ulcerului, deoarece calmeaza rapid durerile, actionand ca un pansament asupra tesuturilor lezate de catre secretiile gastrice. Se recomanda consumul pe stomacul gol a jumatate de cana de lapte de capra, de fiecare data cand apar durerile. Totusi, la inceput se vor administra cantitati mici din acest remediu, care - ca de obicei in aceasta afectiune - poate avea efecte destul de diferite, uneori chiar contrare la diferiti pacienti.
* Ingrasare - reclamele care asociaza o ceasca de iaurt, bauta in fiecare zi, cu o silueta subtire pot avea o baza reala, din punct de vedere stiintific, daca iaurtul respectiv este obtinut din lapte de capra. Un studiu publicat in American Journal of Clinical Nutrition arata ca acest iaurt are efecte de reglare hormonala, ceea ce ar putea explica si o reglare conexa a apetitului. Apoi, insusi aportul masiv de calciu organic, usor asimilabil, are drept efect un mult mai bun metabolism, ajutand la o ardere accelerata a caloriilor depozitate in tesuturile grase.
* Sarcina - laptele si produsele lactate de capra fac parte din asa-numitele alimente ideale pentru femeile insarcinate. Sunt bogate in calciu, necesar formarii tesutului osos, dar si in vitamine din complexul B si in fosfor, necesare dezoltarii sistemului nervos al foetusului. Nu in ultimul rand, consumul de lapte de capra previne hipertensiunea, tulburarile de ritm cardiac, deranjamentele biliare, frecvente la femeile gravide.

FRUMUSETE

Laptele de capra si unele derivate obtinute din acesta sunt, folosite intern si extern, adevarate elixiruri pentru piele. De pilda, in cele mai selecte centre de infrumusetare din lume, se foloseste zerul de lapte de capra, sub forma de bai speciale pentru intinerirea pielii. Aceasta, pentru ca s-a demonstrat ca ingredientii activi din acest lapte sunt identici cu cei din stratul protector al epidermei umane.
Lactatele de capra, la fel ca si cele de oaie, sunt eficiente si cand vine vorba de dieta anticelulitica. Administrate intern, alaturi de miscare, masaj, creme, ele contribuie la imbunatatirea metabolismului grasimilor si la normalizarea aspectului tesutului adipos.

Precautii si contraindicatii
Toate studiile facute pana in prezent arata ca efectele adverse la administrarea laptelui de capra sunt foarte reduse. Totusi, produsele lactate de capra vor fi administrate cu prudenta, la inceput in doze mici, celor care sufera de intoleranta la lactoza, celor cu colita de fermentatie sau cu diverse alte tulburari de tranzit intestinal. Daca apar fenomene neplacute, atunci administrarea laptelui de capra se intrerupe imediat. 

Ilie Tudor

Floarea de soc

Infloreste in mai, vestind trecerea de la exuberanta primaverii la plenitudinea fierbinte a verii. Este un arbust de dimensiuni medii, a carui tulpina rasfirata are de regula trei-cinci metri, putand insa ajunge in cazuri rare si la zece metri inaltime. Scoarta si frunzele sale au un miros specific, destul de respingator, menit sa alunge vizitatorii nedoriti. Florile, in schimb, au aroma racoritoare, proaspata, foarte placuta. Socul este recunoscut, deopotriva in folclorul romanesc si european, drept planta de leac si planta magica. In satele din nordul Moldovei si din Ardeal, se spunea ca socul este ocrotit de catre duhuri. De aceea, el rareori este lovit de trasnet, creste pe orice fel de pamant, pe florile sale nu se aseaza albina, si rareori este napadit de omizi sau de alti stricatori. Se mai spunea ca atingerea ramurilor sale este binefacatoare pentru cei bolnavi, dar nu trebuie sa dormi sub soc, mai ales daca este inflorit, pentru ca "cei din vant" te pot imbolnavi, suparati ca le-ai incalcat teritoriul. In Anglia si in Scandinavia, era considerata o mare greseala sa tai un soc, mai ales daca era batran, pentru ca in ramurile sale si-ar avea salas tot felul de duhuri ale naturii, care cand se intorc pe inserat acasa si isi gasesc locuinta distrusa, se razbuna teribil pe faptas. Nenumarate mituri si legende exista despre soc, din Orientul Mijlociu si pana in nordul Europei si al Africii, limitele imensului sau areal. La aceste mituri stravechi tinde sa mai adauge cateva si... stiinta moderna, cercetarile din ultimii 15 ani facute in tari cum ar fi Germania, Elvetia, Israel, Polonia, Serbia sau Statele Unite scotand in evidenta proprietatile medicinale uluitoare ale socului. In anii trecuti, ne-am ocupat indeaproape de efectele fructelor sale, pentru ca in cele ce urmeaza sa cunoastem exceptionalele calitati vindecatoare ale florilor de soc.

Florile de soc
Se culeg in zilele lipsite de umezeala si, pe cat posibil insorite de mai, prin taierea ciorchinilor de pe tulpina. Dupa culegere vor fi tinute la soare pana la uscare, cat mai rasfirate posibil, intr-un saculet sau intr-o sacosa in care sa patrunda aer, pentru ca altfel se vor incinge si se vor strica foarte rapid. Proaspete, florile de soc se folosesc la obtinerea binecunoscutei socate, in timp ce uscate, sunt administrate in scop terapeutic, sub forma de infuzie combinata, pulbere, tinctura sau ulei. Florile uscate de soc au coditele tari si casante, iar petalele capata o tenta ceva mai galbuie. Ele constituie materia prima pentru cateva preparate medicinale foarte eficiente:

REMEDII DIN FLORI DE SOC
Pulberea
Se obtine prin macinarea fina, cu rasnita electrica de cafea, a florilor uscate ale plantei. Depozitarea pulberii obtinute astfel se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani (deoarece uleiurile volatile se evapora foarte rapid). De regula, se administreaza de 3 ori pe zi, cate o lingurita rasa, pe stomacul gol.

Tinctura
Se pun intr-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de flori de soc, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se lasa la macerat vreme de doua saptamani, in borcanul inchis ermetic, dupa care lichidul se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza din acest remediu de patru ori pe zi, cate 50-100 de picaturi, diluate in putina apa.

Infuzia combinata
Se pun 3-4 lingurite de flori de soc maruntite la macerat, in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de 5 minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se cca un litru de preparat, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi) sau extern, sub forma de comprese si spalaturi.

Infuzia fierbinte
Se foloseste de regula doar ca remediu de urgenta, pentru efectul sudorific, febrifug si antitusiv, deoarece prin oparirea plantei se pierd in mare parte celelalte calitati terapeutice ale florilor de soc. Infuzia fierbinte se prepara prin oparirea unei lingurite de planta uscata si maruntita cu o cana (250 ml) de apa clocotita, dupa care se lasa la infuzat vreme de 10-15 minute, se filtreaza si se consuma cat mai calda posibil.

Uleiul de flori de soc
Se pun intr-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de flori de soc, peste care se adauga jumatate de litru de ulei de floarea-soarelui sau de masline. Se inchide borcanul ermetic, se lasa florile sa macereze vreme de doua saptamani, dupa care lichidul se filtreaza, iar preparatul rezultat se pune intr-o sticla inchisa la culoare. De regula, se foloseste ca solutie de masaj, pentru persoanele cu pielea uscata.

Cataplasma cu flori de soc
O mana de flori maruntite de soc se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50 grade Celsius). Se aplica apoi direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa vreme de o ora.

Tratamente interne
Infectia gripala (raceala) - in urma cu cinci ani, o comisie guvernamentala germana de control a eficientei plantelor medicinale, cunoscuta in lumea medicala sub denumirea de "Comisia E", a conchis, dupa studii amanuntite, ca florile de soc sunt un ajutor de incredere in combaterea rinitei, a faringitei, a laringitei sau a bronsitei produse de infectia cu virusi gripali din grupele A sau B. Administrarea de pulbere de soc, 4 doze a cate 3-5 grame pe zi, amplifica rapid raspunsul sistemului imunitar la agresiunea virusilor, combate inflamatia mucoaselor, reduce durerile de cap si durerile musculare, amplifica tonusul psihic. Cel mai bun moment pentru administrarea socului este debutul infectiei, cand apar primele simptome - usturime in gat, senzatie de iritatie nazala, usoare dureri de cap.
Febra - se administreaza infuzia fierbinte de flori de soc, cate o jumatate de cana, de 2-3 ori pe zi. Dupa administrare, se va remarca pentru cateva minute mentinerea temperaturii ridicate a corpului, apoi socul va avea o actiune asemanatoare cu a aspirinei, producand vasodilatatie si o transpiratie puternica, timp in care, gradat, temperatura corpului va scadea. Este un remediu foarte eficient si, spre deosebire de febrifugele de sinteza, nu deprima sistemul imunitar si nu "incurca" mecanismul febrei, care (in anumite limite) este cat se poate de benefica, fiind un mijloc natural de aparare a corpului impotriva infectiei.
Sinuzita si bronsita - se administreaza infuzia combinata de flori de soc, cate 3 cani pe zi, in cure de 14 zile, cu o saptamana de pauza. Suplimentar, se aplica pe frunte sau, dupa caz, pe piept comprese cat mai calde posibil cu infuzie combinata de soc (se pune deasupra compresei un bidon cu apa cat de fierbinte putem suporta). Principiile active din florile de soc reduc inflamatia cailor respiratorii, ajuta la eliminarea secretiilor in exces, amplifica local capacitatea naturala de lupta a organismului impotriva infectiei. De asemenea, florile de soc au o actiune foarte interesanta de prevenire si de combatere a excesului de mucus din organism, mai ales de pe caile respiratorii.
Tulburarile nervoase induse de medicatia psihotropa - un studiu facut in Serbia a pus in evidenta faptul ca florile de soc administrate in paralel cu medicamente cu actiune sedativa asupra sistemului nervos central, cum ar fi fenobarbitalul sau morfina, reduc spectaculos efectul acestora. Mai mult, dupa ce se intrerupe administrarea acestor medicamente pentru o perioada, tratamentul cu flori de soc ajuta la revenirea mai rapida a activitatii nervoase la normal. Cercetari in curs de desfasurare urmaresc sa puna in evidenta si o capacitate a principiilor active din florile de soc de a reduce dependenta de anumite sedative de sinteza. Se foloseste pulberea de flori de soc, din care se ia cate o lingurita (3-5 grame), de trei ori pe zi. O cura dureaza maximum o luna si jumatate, dupa care se face o pauza de trei saptamani.
Colesterol - spre deosebire de alte remedii, socul nu determina scaderea valorilor colesterolului, ci impiedica intr-o buna masura oxidarea sa in organism, proces care duce la aparitia depunerilor de pe artere, la boli cardiace si vasculare grave. Se administreaza infuzia combinata de soc, cate 2-3 cani pe zi, in cure de 4 saptamani, cu 2 saptamani de pauza.
Constipatie, digestie dificila - se administreaza pulberea de flori de soc, cate o lingurita, cu 10 minute inainte de a manca. Florile de soc stimuleaza peristaltismul digestiv in general si pe cel intestinal in special, fiind de ajutor mai ales persoanelor sedentare, cu probleme de digestie, avand o eficienta speciala pentru combaterea atoniei digestive.
Reumatism - se fac, pe o perioada de 3 saptamani, cure in care se administreaza cate un litru de infuzie combinata de flori de soc pe zi. Are efecte depurative, antiinflamatoare articulare si ajuta la combaterea proceselor degenerative. De asemenea, ajuta la eliminarea uratilor din organism, fiind un ajutor pretios in caz de guta.
Prevenirea infectiilor renale si urinare - persoanele ce se confrunta frecvent cu afectiuni cum ar fi nefrita, pielonefrita sau cistita vor face de doua ori pe an, la trecerile de la sezonul cald la sezonul rece si viceversa, o cura de 2 saptamani cu infuzie combinata de flori de soc. Un litru din aceasta infuzie consumat zilnic stimuleaza puternic activitatea rinichilor, marind diureza, amplificand imunitatea locala, ajutand chiar la prevenirea formarii nisipului si a pietrelor la rinichi.
Intinerirea organismului - un experiment care a avut loc in Elvetia a avut drept subiect efectele florilor de soc asupra persoanelor de varsta a doua si a treia. La acest studiu au participat 207 persoane, barbati si femei, carora li s-au administrat, vreme de o saptamana, cate 9-15 grame de flori de soc pe zi, sub forma de extract apos (infuzie combinata) sau de pulbere. Studiul a fost condus de medicul Brunhil Zechelius, de la "Institutul National de Nutritie Stiintifica" din Elvetia, care a remarcat, la peste 90% din participanti, rezultate pozitive. Cele mai clare efecte au fost cele de reducere a greutatii corporale, pe seama eliminarii excesului de apa si a anumitor toxine din organism, normalizarea tensiunii arteriale, imbunatatirea digestiei si a eliminarii. Un alt efect spectaculos al acestui experiment a fost imbunatatirea memoriei si a capacitatii de concentrare a participantilor, multi dintre ei relatand ca, in buna masura, le-au revenit facultatile intelectuale "din tinerete". Un alt rezultat exceptional al acestui tratament intensiv de reintinerire a fost redobandirea tonusului psihic, participantii remarcand o stare de optimism si de vioiciune in urma tratamentului, de doar 7 zile, cu flori de soc.
Tratamente externe
Degeraturi - zonele afectate vor fi inmuiate in infuzie rece de soc, vreme de 10 minute, apoi se aplica o cataplasma calduta cu flori de soc, care se tine minimum o ora. Principiile active din florile de soc ajuta la restabilirea circulatiei si la regenerarea celulara din zonele afectate.
Arsuri solare - se intinde pe piele uleiul de flori de soc, care are efecte calmante si ajuta la refacerea tegumentelor. Anumite studii de laborator arata o posibila actiune anti-mutagena a socului, care ar ajuta la prevenirea cancerului de piele, dupa expunerea excesiva la radiatiile solare.
Arsuri de gradele 2 si 3 pe suprafete mici - se dezinfecteaza zona afectata cu tinctura de flori de soc, apoi se pun comprese cu infuzie combinata de flori de soc. Vindecarea va fi mult mai rapida si cicatricele vor fi mai reduse ca dimensiuni.
Dureri de gat - se face gargara de trei ori pe zi cu infuzia combinata de flori de soc. Are efecte de stimulare a imunitatii locale si antiinfectioase, ajuta la eliminarea secretiilor in exces, fiind de ajutor si in tratamentul tusei umede.

Precautii si contraindicatii la administrarea florilor de soc
Florile de soc, la fel ca toate produsele pe baza de soc, sunt contraindicate pe perioada sarcinii si a alaptarii. De asemenea, administrarea socului se va face sub supraveghere medicala, in cazul persoanelor care iau laxative si diuretice de sinteza. In general, persoanele cu predispozitie alergica vor lua la inceput doze mici de soc, iar in cazul in care apar iritatii pe piele, dificultati in respiratie, curgerea nasului sau a ochilor, administrarea acestei plante se va intrerupe. Aceeasi masura va fi luata in cazul persoanelor cu sensibilitate digestiva, daca apar diaree, crampe abdominale, greata. Copiilor sub 12 ani li se vor administra cu prudenta, in doze reduse de 2-4 ori, produse pe baza de flori de soc, intrerupandu-se tratamentul daca apare una din simptomele sus-mentionate.

FRUMUSETE
Pielea uscata, cu tendinta de crapare - mai ales in sezonul rece, dar si in perioadele cu vant si aer uscat, se va face masaj pe tot corpul cu ulei de flori de soc. Ideal ar fi ca acest tratament sa se faca odata la 7 zile. Eficienta maxima se obtine cand este aplicat la o jumatate de ora dupa baie.
Pielea imbatranita - se trateaza de asemenea cu masaj cu ulei de soc. Se recomanda in mod special pentru pielea de pe picioare si de pe maini, care are cele mai puternice tendinte de uscare si de formare a unor straturi rugoase. Pentru portiunile de piele mai grasa, cu tendinta de pletora, se recomanda compresele cu infuzie combinata de soc.
Sursa: Formula As, Ilie Tudor

Salcamul

Coroana este rară şi luminoasă, adesea globuloasă, formată din ramuri spinoase şi frunze compuse, cu 7-19 foliole eliptice, inserate pe un rahis lung. Florile sunt mari, albe sau uşor roze, grupate în raceme cu formă de ciorchine, lung de 10-20 cm, cu miros dulce-parfumat. Înflorirea are loc în a doua jumătate a lunii mai şi prima parte din iunie. Înainte de înflorire, ciorchinii sunt îndreptaţi în sus, iar după înflorire, în jos.
Florile rămân deschise 8-12 zile, iar secreţia nectarului începe să fie apreciabilă din momentul în care temperatura nopţilor depăşeşte 14 grade C, mai ales în zone apropiate de o sursă de apă, pentru a contribui la ridicarea umidităţii relative a aerului.
Fructele salcâmului sunt păstăi, ca orice specie din familia leguminoaselor, lungi de 5-10 cm, turtite, brun-roşcate, cu 4-10 seminţe în formă de rinichi.
Salcâmul, cu denumirea ştiinţifică Robinia pseudoacacia este originar din America de Nord, de unde s-a răspândit în toată Europa şi Asia.
În România a fost adus de turci prin anul 1750, mai întâi în sudul ţării, de unde s-a răspândit în toată ţara, atât ca arbore spontan cât şi plantat în liziere masive sau izolat. Predomină în zonele de câmpie şi de deal, în sudul Olteniei, Muntenia şi sudul Moldovei, pe marginea drumurilor şi pe lângă aşezările săteşti. Se remarcă printr-o mare capacitate de lăstărire şi de adaptare ecologică la condiţii climatice foarte variate, cu o bună rezistenţă, atât la gerurile iernii, cât şi la secetele de vară.
În parcuri şi grădini este plantat în scopuri decorative, melifere şi medicinale, fiind preferat de gospodari pentru frumuseţea florilor albe şi plăcut mirositoare şi a frunzelor de culoare verde-crud.
România are 100.000 de hectare de salcâm
Teritoriul ocupat de salcâm în România, atât în plantaţii masive, în liziere şi ca exemplare solitare, ajunge la aprox. 100.000 de hectare.
În scopuri medicinale, florile se recoltează în faza de maximă dezvoltare, prin strujire de pe axul principal al inflorescenţelor, numai pe vreme bine însorită şi se usucă la umbră, în straturi subţiri, în încăperi bine aerisite sau în podurile caselor acoperite cu tablă. Prin uscare se obţine un randament de 1 kg de flori uscate din 7 kg de flori proaspete.
Scoarţa se recoltează prin jupuire de pe ramurile tinere, la începutul primăverii (martie-aprilie), când porneşte circulaţia sevei sau la începutul toamnei (luna septembrie) şi se usucă la soare.
Florile sale dulci şi parfumate sunt locul favorit de întâlnire al albinelor, care îl preferă între toţi copacii de la noi. Se culeg doar din crângurile tinere, unde statura copacilor este mică, însă fără frunze, care se recoltează şi se usucă separat. După uscare, florile de salcâm se păstrează în saci de hârtie şi se utilizează în termen de maximum 2 ani.
Proprietăţile terapeutice ale preparatelor din flori de salcâm dau posibilitatea intervenţiilor în tratarea multor boli, mai ales în afecţiunile sistemului nervos şi în boli digestive şi pulmonare.
Sunt binecunoscute efectele antitusive, antispasmodice ale tractului respirator, emoliente ale secreţiilor bronşice, antiseptice, antinevralgice, calmante, uşor sedative etc.
Efectele vindecătoare ale florilor de salcâm se exercită la toate persoanele, indiferent de vârstă.
Acţiunile asupra sistemului nervos se manifestă prin capacitatea de a linişti, de a calma şi de a tonifia organismul aflat în diferite stări nevrotice.

PENTRU SISTEMUL NERVOS

Produsele din flori de salcâm sunt utilizate în multe afecţiuni psihosomatice care apar drept consecinţe directe ale unor tensiuni sufleteşti:
- stări conflictuale frecvente, cu tendinţe de agresivitate şi criticism exagerat;
- accese de mânie şi iritabilitate psihică;
- crampe musculare de natură nervoasă;
- epuizare nervoasă şi a forţei fizice şi intelectuale, degradând până la insomnii, stări de anxietate şi depresie psihică prelungită;
- reacţii necontrolate la stări stresante, dureri de cap şi migrene pe fond de stres;
- tulburări de memorie, de echilibru şi de văz ajungând, în unele cazuri, la erupţii herpetice pe piele;
- tulburări de apetit, cu lipsa poftei de mâncare sau cu foame excesivă, produse de o stare de gol afectiv, respectiv o lipsă a „hranei sufleteşti“.
Din experienţe îndelungate s-a constatat că aceste afecţiuni ale sistemului nervos dereglat se pot trata prin:
- inhalarea parfumului florilor de salcâm, cu efecte liniştitoare asupra psihicului, recomandându-se scurte plimbări prin preajma salcâmilor înfloriţi;
- aromatizarea camerei de lucru şi de dormit a bolnavului cu buchete de flori proaspete;
- consumul unei infuzii din flori uscate (1 lingură la 200 ml apă clocotită) luată în 3 reprize pe zi, într-o cură de 3 săptămâni, înlocuind total apa de băut;
- consumul zilnic a unui macerat la rece din flori ţinute 2-3 zile în miere de albine, luând câte 3-5 linguriţe pe zi;
- tinctură din 20 de grame de flori uscate care se macerează în 100 de ml de alcool 700, timp de 10-14 zile, din care se iau zilnic de 2 ori câte 10 picături.
În tratament extern al bolilor sistemului nervos sunt recomandate băi generale cu extracte din flori.

PENTRU APARATUL DIGESTIV
În tratamentul bolilor aparatului digestiv, de multă vreme este cunoscută acţiunea benefică a florilor de salcâm asupra gastritei hiperacide, mai ales cea apărută pe un fond de nervozitate, la acest efect contribuind glicozizii flavonici, care acţionează ca hipoacidifianţi.
Bune efecte se constată în combaterea arsurilor de stomac (pirozis), apărute mai ales noaptea, cu localizări retrosternale, datorate hiperacidităţii. De asemenea, sunt atenuate durerile în ulcerul gastric şi duodenal, în gastralgii hiperclorhidrice, reflux gastro-esofagian, indigestii după mese copioase cu alimente grase, în insuficienţă hepatică, crampe abdominale şi hernie hiatală. La copii, florile de salcâm pot avea efecte benefice în diareea acidă sau vărsături de lapte, precedate de agitaţie.
Tratamentele acestor boli digestive se pot face cu încredere, folosind o infuzie din amestec, în părţi egale, cu flori de salcâm şi frunze de dud bogate în carbonat de calciu cu efecte alcalinizante, de reducere a hiperacidităţii gastrice; se ia o linguriţă din amestec la 250 de ml de apă clocotită, se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau două ceaiuri pe zi, după mesele principale, în cure de lungă durată.

COMBATEREA BOLILOR PULMONARE
În cursul zilei, în locul apei potabile sau a sucurilor, este recomandat să se consume apă din flori de salcâm (o mână de flori uscate se macerează la rece, minim 8 ore, într-un litru de apă curată de izvor).
În bolile aparatului respirator, florile de salcâm sunt eficiente la combaterea tusei convulsive şi astmatice, răceli, viroze, a răguşelii, în infecţii acute ale căilor respiratorii, astm bronşic etc.
Tratamentul acestor afecţiuni se face cu ceai din flori de salcâm care acţionează asemănător cu supa de pasăre ce s-a dovedit a fi un aliment cu mare valoare nutritivă dar şi cu deosebită eficienţă în reducerea proceselor inflamatorii, calmarea tusei, a strănutului şi a secreţiilor nazale. Este demn de subliniat, că în cazul bolilor pulmonare nu să se neglijeze consumul ceaiul de salcâm, iar ca alimentaţie să se consume supe de pasăre, cel puţin la o masă pe zi.

UTILIZĂRI EXTERNE ALE FLORILOR DE SALCÂM
Datorită conţinutului ridicat în flavone şi robinozide, infuzia din flori de salcâm acţionează cu efecte diuretice, antiinflamatoare, de reducere a conţinutului de uree din sânge şi de calmare a durerilor reumatice sau a nevralgiilor dentare.
În afecţiunile dermatologice se folosesc florile uscate şi pulverizate care se pun pe răni provocate de arsuri şi pe furuncule sau se aplică prişniţe (cataplasme) preparate din 3 părţi miere de salcâm, o parte făină de grâu, schimbate la intervale de 10-12 ore.
Arsuri uşoare şi medii - se zdrobesc florile de salcâm şi se aplică direct pe locul afectat, vreme de două ore, după care se lasă pielea la aer să se zvânte şi, eventual, tratamentul se reia. Au efecte calmante rapide şi, important, favorizează o vindecare estetică.
Candidoza vaginală - se face o infuzie combinată concentrată (3 linguri la cană) de flori şi frunze de salcâm. Cu acest preparat se fac irigaţii vaginale în fiecare dimineaţă, lichidul fiind ţinut în vagin minimum 7 minute, înainte de a fi eliminat. Este un tratament excelent în această afecţiune, pentru că, pe lângă faptul că are efecte antimicotice puternice, salcâmul nu distruge flora normală, putând fi folosit zilnic, pe termene lungi.
Insomnie la copiii mici - se fac băi calde în care se adaugă infuzie combinată concentrată (10 linguri la litru) de flori de salcâm. Are efecte somnifere, calmează nervozitatea şi - spune medicina populară - cheamă visele frumoase la copii.
Mierea de salcâm, singura care nu se zahariseşte
Mierea de salcâm constituie un deliciu de neegalat, fiind mult apreciată pentru savoarea sa, pentru valoarea energetică mare (300 kcal la 100 grame produs) şi pentru multiplele proprietăţi terapeutice. Faptul că este singurul sortiment de miere care nu se zahariseşte, decât după foarte mult timp, constituie un avantaj luat în consideraţie de către consumatori.
Aroma naturală şi calităţile terapeutice se păstrează mai bine în mierea din fagure decât în cea centrifugată, întrucât fagurele conţine şi o anumită cantitate de ceară, polen şi propolis, constituind un amestec ideal pentru tratarea multor boli de plămâni şi inimă, pentru colite şi enterocolite, afecţiuni de ficat, boli ginecologice, anemie şi pentru menţinerea funcţiilor fiziologice active până la bătrâneţe. Nu întâmplător s-a constatat că apicultorii au o durată de viaţă mai mare cu 8 ani decât restul oamenilor, datorită unui consum frecvent de miere (mai ales în fagure), şi altor produse apicole (polen, propolis).
Mierea cu nuci este energizant garantat.
S-a dovedit că mierea de salcâm, diluată în puţină apă caldă şi luată înainte de mese sau seara înainte de culcare, are efecte deosebite în vindecarea ulcerelor (gastric şi duodenal).
Dacă se amestecă cu nuci mărunţite se realizează un produs delicios, cu efecte imediate în cazuri de oboseală fizică şi intelectuală, la persoane convalescente, la bătrâni, la sportivi şi la mame care alăptează.
Specialiştii gastronomi au integrat mierea şi florile de salcâm în multe preparate culinare cu efecte liniştitoare, mai ales în produse de patiserie, dulceaţă, peltea, marţipan cu migdale, antreuri, gogoşi cu aluat de clătite, salate, siropuri şi băuturi (hidromel, vin tonic şi lichior).

ALTE REŢETE
Gastrită, ulcer gastric şi duodenal - pulberea de flori mărunţite se administrează pe stomacul gol, de 4-6 ori pe zi. Tratamentul se face vreme de minimum o lună, putându-se relua ori de câte ori este nevoie. Florile de salcâm au efecte anti-acide şi calmante gastrice. Studii în curs de derulare indică faptul că florile de salcâm acţionează şi la nivelul sistemului nervos central, reducând răspunsul organismului la stările de stres psihic, ceea ce ar explica şi mai bine efectele benefice ale acestei plante în gastrita ce apare la persoanele suprasolicitate psihic ori care au probleme de echilibru emoţional.
Migrenă - se consumă infuzia combinată, câte un litru pe zi, îndulcită cu miere. Florile de salcâm reduc excitabilitatea nervoasă, fiind foarte utile în cefaleele şi în stările de greaţă ce se agravează la stimulii sonori şi auditivi. La persoanele la care durerile de cap şi fenomenele conexe apar pe fond de oboseală psihică, se recomandă cure de câte 4 săptămâni, în care se consumă infuzie combinată de flori de salcâm şi de tei, în proporţii egale. Pe timpul curei este bine să vă rezervaţi mai mult timp pentru somn, această combinaţie de flori ajutând sistemul nervos să se refacă prin odihnă şi prin relaxare.
Regurgitaţii acide - se administrează la 10-15 minute după fiecare masă câte o lingură rasă din combinaţia în proporţii egale de pulberi de flori şi frunze de salcâm şi de frunze de zmeur. Ambele plante au efecte anti-acide şi antispastice, ajutând la controlul fenomenului regurgitării.
Candidoza bucală şi digestivă - se consumă pe timpul unei zile infuzia combinată obţinută din 6 linguriţe de flori şi frunze de salcâm. Are efecte antimicotice şi ajută în timp la reglarea acidităţii organismului (element important în ţinerea sub control a candidozei).
Tuse - în timpul acceselor de tuse se bea infuzie caldă de flori de salcâm. În cazurile de tuse cronică se consumă zilnic un litru de infuzie combinată de salcâm, îndulcită cu miere. Este un excelent adjuvant şi în bronşită sau astm, având proprietăţi emoliente, anti-iritative şi expectorante.
Constipaţie - se consumă zilnic, dimineaţa, 3 linguri de flori proaspete de salcâm pisate şi amestecate cu miere. Este un tratament de sezon blând, dar cu efecte puternice, fiind recomandat mai ales femeilor şi copiilor.

PRECAUŢII ŞI CONTRAINDICAŢII LA TRATAMENTUL CU FLORI DE SALCÂM
Cu excepţia cazurilor de alergie, nu sunt cunoscute contraindicaţii sau reacţii adverse la tratamentele cu flori de salcâm.

CUM PREPARĂM ŞI CUM ADMINISTRĂM FLORILE
1. Pulberea
Se obţine prin măcinarea cât mai fină cu râşniţa electrică de cafea a florilor (şi eventual a frunzelor). Depozitarea pulberii obţinute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum 2 săptămâni (deoarece substanţele volatile se evaporă rapid). De regulă, se administrează de 4 ori pe zi, câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol.
2. Tinctura
Se pun într-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de flori peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă să macereze vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu de patru ori pe zi, câte o linguriţă, diluată în apă.
3. Infuzia fierbinte
Într-o cană cu apă clocotită se pune o linguriţă de flori, după care cana se acoperă şi se lasă la infuzat vreme de 10-15 minute. Se filtrează. Se bea ceaiul cât mai cald posibil şi, eventual, îndulcit cu miere. Efectele terapeutice sunt mult diminuate la infuzia fierbinte, în urma opăririi plantei (unele principii active se distrug), dar datorită efectului termic, este amplificată acţiunea antispastică, bronhodilatatoare sau sudorifică. Totuşi, de cele mai multe ori, este preferată în tratament infuzia combinată, care are efecte terapeutice mult mai ample.
4. Infuzia combinată
Se pun 3-4 linguri de plantă mărunţită la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseşte intern (1-2 căni pe zi) sau extern, sub formă de comprese şi băi.
Sursa: http://www.prima-zi.blogspot.com/

Boabele de soc

Fructele negre, crescute in subsuoara padurii, ascund in faptura lor fragila si delicata uriase rezerve de sanatate: boabele dulci si zemoase de mure, afinele brumate, fructele dulceag-amarui ale socului nu asteapta decat sa fie culese si puse in cos. Sa pornim, asadar, intr-o noua calatorie pe cararile verii, pentru a descoperi comorile pe care natura ni le ofera in mod gratuit. Pentru inceput, periplul nostru porneste de la cele mai modeste, dar si cele mai puternice dintre ele, si anume, fructele socului.

Fructele de soc (Sambucus nigra)
Mai putin cunoscute decat suratele lor, fructele negre ale socului au o putere vindecatoare cu totul deosebita. In urma cu cateva sute de ani, cand campiile si dealurile noastre erau acoperite de codri adanci si neumblati, aceste fructe erau la mare cinste, fiind un leac pentru bolile cele mai indaratnice: de la incuierea pantecelor si pana la bube rele sau otravire. Apoi, treptat, traditia s-a pierdut, iar taina lor a mai ramas cunoscuta doar catorva vindecatori populari. Oamenii nu au mai avut incredere in aceste bobite cu gust nu foarte placut, ba chiar a aparut credinta ca sunt otravitoare. Intrucat eu le-am descoperit virtutile in practica cotidiana, ma grabesc sa le recomand. Dar sa nu anticipam si sa aflam mai intai cateva lucruri despre recoltarea si prepararea fructelor de soc.

Sucul de fructe de soc
Se culeg fructe de soc ajunse la maturitate, care trebuie sa fie negre la culoare (nu rosietice, rosii-violacee ori verzi, deoarece sunt purgative drastice) si dulci la gust. In maximum 24 de ore de la recoltare, se spala foarte bine, se zdrobesc cu o furculita pana devin ca o pasta, care apoi se pune intr-un tifon curat si se stoarce cu mana. Se va obtine un suc inchis la culoare si avand un miros care aduce aminte de afine, cu efecte terapeutice exceptionale (restul de fruct care ramane dupa stoarcere poate fi folosit la dulceata ori gem).
Sucul de fructe de soc se administreaza cu un sfert de ora inainte de masa, pe stomacul gol - 5 linguri la adulti si 3 lingurite la copii. Este un leac foarte util in curele de vara de dezintoxicare.

Tinctura de fructe de soc
Se culeg fructele de soc care nu au ajuns complet la maturitate, care au o culoare rosie spre violet, din care se prepara un suc, dupa aceeasi metoda descrisa mai sus. Acest suc va fi combinat apoi in proportia l :1 cu alcool - un pahar de suc este amestecat cu un pahar de alcool alimentar de 900 -, dupa care se pune in sticle mici, inchise la culoare. Acest preparat are o actiune de dezintoxicare extrem de puternica, asa cum arata studiile stiintifice. Se administreaza la inceput o singura lingura pe zi, la ora 18:00, iar daca organismul permite, se creste doza pana la 4 linguri pe zi, luate in doza unica, la ora amintita. Preparatul se dilueaza intr-o jumatate de cana de apa si se bea pe stomacul gol. Doza se mareste in functie de reactia tranzitului intestinal: daca acesta devine foarte intens inca de la prima lingura, atunci doza nu se mareste; in caz contrar, se poate ajunge si la 4 linguri pe zi.

Fructele de soc uscate
Ciorchinii cu fructe ajunse la maturitate (adica foarte inchise la culoare, moi si dulci la gust) se pun la uscat la soare, cu fructele orientate in sus, asa incat sa piarda cat mai multa apa dintr-o data, sub actiunea razelor solare. Dupa uscare, fructele se scutura de pe ciorchine si se pun in pungi de hartie, care se pastreaza in locuri uscate. Prin macinarea cu rasnita electrica de cafea, din fructele de soc uscate se obtine o pudra cu proprietati tamaduitoare, foarte mult asemanatoare cu cele ale afinului.

Cateva recomandari terapeutice
Obezitate, ingrasare - se face o cura de lunga durata cu tinctura de soc. In prima zi se ia l lingurita, la ora 18:00; a doua zi se iau 2 lingurite la aceeasi ora s.a.m.d., pana in ziua a saptea, cand se ajunge la 7 lingurite luate odata. Se mentine aceasta doza vreme de 30 de zile. Dozele progresive se iau pentru a nu crea un soc tranzitului intestinal, care va fi foarte mult accelerat, la fel ca si diureza si procesele de eliminare in ansamblu. Daca pe masura ce se creste doza apare o diaree puternica, se iau in completare 2-3 lingurite pe zi de pulbere de scoarta de stejar sau de iarba de coada-racului, iar daca diareea persista, atunci se intrerupe tratamentul. In legatura cu efectele acestui preparat in cura de slabire, este ilustrativa experienta pe care am avut-o in urma cu patru ani, cand am fost solicitat sa ajut o domnisoara in varsta de 21 de ani, care avea probleme mari cu greutatea. Avea o inaltime medie (1,67 m), 78 de kg si niste forme cel putin impozante, iar tratamentele facute pana atunci nu dadusera nici un rezultat. I-am recomandat sa elimine carnea, sa manance foarte multe cereale integrale si sa ia tinctura de boabe de soc. A trecut aproape o luna si prietenul meu C., de profesie farmacist, mi-a spus ca fata aceea frumoasa pe care am consultat-o a mai comandat tinctura de soc. N-am stiut despre ce fata frumoasa era vorba, asa ca am asteptat putin in farmacie ca sa vad cine este persoana, atunci cand va veni sa-si ia tinctura ceruta. Ei bine, fata aceea cu inceput de obezitate, cu tenul incarcat si un mers greoi devenise de nerecunoscut. Silueta se conturase extraordinar, scazuse in greutate aproape 10 kilograme, iar starea ei de spirit era mai optimista ca oricand. Tratamentul a constat numai in cura de cereale si in acea tinctura de boabe de soc, in care am capatat de atunci o incredere foarte mare.
Acnee, eczema alergica - se ia l lingurita de tinctura de fructe de soc in jumatate de pahar cu apa, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face minimum 3 luni, pentru ca procesele de dezintoxicare sa fie complete. Pe parcursul tratamentului se elimina din alimentatie carnea, zaharul si produsele cu aditivi alimentari, care au un rol extrem de nefast in aceasta categorie de afectiuni.
Psoriazis, boli de piele grave - se face o cura de 30 de zile cu tinctura de boabe de soc, administrata in doze progresive, de la l la 7 lingurite zilnic, ca in cazul obezitatii. Este un tratament drastic, care va accelera foarte mult procesele de dezintoxicare, favorizand vindecarea acestor boli.
Reumatismul, guta - se face un tratament de lunga durata cu tinctura de fructe de soc. O lingurita diluata in jumatate de pahar de apa se ia de 3 ori pe zi, inainte de masa. Tratamentul dureaza minimum 60 de zile si se incepe in ultimele saptamani de vara, pentru ca efectele maxime sa fie in lunile octombrie-noiembrie, cand aceste afectiuni au de obicei manifestari acute. Cele mai puternice efecte s-au inregistrat in reumatismul cronic degenerativ.
Constipatie, constipatie cronica - in urma cu multi ani, cand abia incepusem sa deslusesc tainele ierburilor de leac, am intalnit o doamna in varsta de 60 de ani, care de mai bine de 40 de ani suferea de constipatie cronica, incercase, dupa cum mi-a declarat, toate tratamentele naturiste si alopate, romanesti si straine, dar fara nici un rezultat. Pe langa aceasta constipatie capatase si o lista impresionanta de boli, incluzand o dermatoza rebela, o tulburare endocrina majora si niste simptoame anxioase depresive. Era curioasa daca puteam sa-i ofer si eu un tratament pe care sa nu-1 fi incercat inca. I-am dat un flacon cu tinctura de boabe de soc. Dupa doua saptamani, m-am intalnit din nou cu acea persoana, care efectiv nu-si revenea din uimire si bucurie. Si avea si de ce - pentru prima oara dupa patruzeci de ani, procesele de eliminare erau din nou normale, o parte din simptoamele afectiunilor de care suferea disparusera, iar starea ei psihica se imbunatatise simtitor. Acest caz a fost primul dintr-o serie mult mai lunga de persoane cu constipatie rebela care s-au vindecat cu acest preparat. De altfel, despre fructele de soc imature, preparate sub forma de tinctura, aveam sa aflu ca sunt unul dintre cele mai nenocive si mai puternice purgative si dezintoxicante din flora noastra.
Intoxicatii diverse - se ia o doza de soc de 2-3 linguri de tinctura de fructe de soc diluata intr-o cana de apa, iar a doua zi se incepe un tratament constand in 3 linguri de preparat luate zilnic, in otraviri si intoxicatii grave, pana la ajungerea intr-o unitate medicala specializata, se provoaca purgatie prin administrarea aceleiasi doze de soc, de 2-3 linguri. Tratamentul este contraindicat in toxiinfectiile alimentare cu manifestari diareice, precum si persoanelor cu diaree cronica.
Tulburari hormonale diverse - cura de lunga durata cu tinctura de fructe de soc are efecte exceptionale mai ales in cazul afectiunilor endocrine care apar corelat cu tratamentul medicamentos abuziv. Se ia 1/2 -1 lingura de tinctura diluata in jumatate de pahar cu apa dimineata, pe nemancate si aceeasi doza seara. In cazul chistului ovarian si al ovarelor polichistice, fibromului uterin si mastozei, in special atunci cand acestea sunt asociate cu constipatia, acest tratament are o eficienta exceptionala, mai ales daca este asociat cu o cura cu extract de muguri de zmeur (Rubus idaeus) (50 de picaturi, de 3 ori pe zi).
Cancerul - s-a constatat ca mai mult de 75% din cei care ajung sa sufere de aceasta cumplita maladie se confrunta - fie ca isi dau seama, fie ca nu - cu constipatie cronica, care perturba grav procesele naturale de eliminare a toxinelor, precum si cele de asimilare si de reglaj endocrin. O cura de l luna, in care se iau 3 lingurite de tinctura de fructe de soc pe zi, are un efect de eliminare a toxinelor extrem de benefic atat in tratarea bolii canceroase, cat si pentru prevenirea ei.
Bolile psihice - din punctul de vedere al medicinii traditionale romanesti, dar si a altor popoare din Germania si pana in India, tulburarile si bolile psihice apar atunci cand efectiv nu mai suntem capabili sa eliminam emotiile negative si tensiunile interioare, care ajung sa se acumuleze si - pur si simplu - sa "explodeze" in noi. Practicantii medicinii psihosomatice moderne, care cauta sa elucideze legaturile dintre sanatatea fizica si cea a mintii, au remarcat la randul lor ca marea majoritate a pacientilor cu probleme psihice sufera de constipatie cronica sau de afectiuni reno-urinare. Mai mult, prin normalizarea proceselor de eliminare a toxinelor fizice s-a constatat ca apare si o ameliorare extrem de evidenta a starii de echilibru interior. Din aceasta perspectiva, este explicabil faptul ca tratamentul cu tinctura de boabe de soc, descris anterior la tratamentul constipatiei, are in anumite cazuri de tulburari psihice efecte de-a dreptul miraculoase.
Pudra obtinuta din fructe de soc - din care se administreaza cate 3 lingurite pe zi - este excelenta ca mijloc de intretinere a sanatatii. Ea este, de asemenea, recomandata in tulburarile de vedere (inclusiv nocturna), in tulburari de tranzit intestinal, in avitaminoza si convalescenta.

Ilie TUDOR, dupa "Formula AS"